Cand sunt trista, pur si simplu imi aleg o poezie, ii sparg versurile in curcubeie, le rasfir printre degete, le inec in durere, le presar gingasie, le alung amarul, le mangai, le ranesc, apoi le pitesc dupa stelele Iubirii, unde nimeni nu le va gasi...nimeni nu le va spurca, nimeni nu le va indoi sau uri, pentru ca Iubirea va avea grija de ele...Daca ele vor fi iubite, atunci inseamna ca si eu voi fi iubita alaturi de ele...
Simtim uneori ca ne confundam cu ceea ce citim, ca si cum ne-am regasi pe noi insine in niste aparent banale cuvinte dintr-o crampeie de vers...
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu